STOP FURTULUI INTELECTUAL !
Categoria: Evenimente
28.05.10
Vineri, 28 mai 2010, începând cu orele 12,00,
Vă invităm să participaţi la conferinţa de presă organizată în oraşul Târgu Mureş la Hotel Everest, strada Uzinei, nr. 16-18 (lângă sala Polivalentă)Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ îşi revendică paternitatea proiectului CAMPIONATUL INTERNAŢIONAL DE GĂTIT ÎN AER LIBER şi acuză organizatorii evenimentului „Concursul Internaţional de Gătit – Poftă Bună!” de furt intelectual. După organizarea primei ediţii a acestui eveniment în anul 2009, la Tg. Mureş, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ a emis un comunicat de presă prin care solicita organizatorilor evenimentului „Concursul Internaţional de Gătit – Poftă Bună!” încetarea utilizării titlului „Concursul Internaţional de Gătit” în ideea în care formularea conduce la confundarea celor două evenimente. Pe lângă faptul că se utilizează titlul „Concursul Internaţional de Gătit”, structura evenimentului este copiată: regulamentul competiţiei este identic, formularea invitaţiei este identică, criteriile de jurizare sunt identice. În acest sens, ACEEA a trimis o notificare organizatorilor prin care se solicita încetarea organizării evenimentului sub acestă formă, însă după cum se poate observa evenimentul se află la a doua ediţie şi, cu nonşalanţă, se copiază în continuare elemente din proiectul CAMPIONATUL INTERNAŢIONAL DE GĂTIT ÎN AER LIBER. Consiliul Director al ACEEA a decis să acţioneze în instanţă organizatorii evenimentului „Concursul Internaţional de Gătit – Poftă Bună!”, încercând prin acest demers să pună capăt, o dată pentru totdeauna, furtului intelectual.
ACEEA nu doreşte altceva decât, din respect faţă de concurenţii şi publicul spectator fidel evenimentului CAMPIONATUL INTERNAŢIONAL DE GĂTIT ÎN AER LIBER, clarificarea situaţiei.
Documente ataşate la comunicat: certificat OSIM, adresă OSIM, extras lege 84/1998, Endorsment WACS
A.C.E.E.A. Contact: Preşedinte dr. Iulia Drăguţ, tel. 0731342274, Coordonator eveniment Radu Zărnescu, tel. 0731342275










